luni, 7 martie 2016

Informatii despre clasa pregatitoare

Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) nr. 3158/2016 privind aprobarea Calendarului şi a Metodologiei de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2016-2017 a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 132 din 19 februarie şi a intrat în vigoare la data publicării.
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare se realizează, potrivit documentului, de astăzi şi până pe 18 martie (în cadrul primei etape) şi în perioada 30 martie - 8 aprilie (în cadrul etapei a doua). Cererile pot fi completate atât online (aici), cât şi în şcoli, însă validarea acestora este obligatorie la secretariate.
Principala noutate adusă de actul normativ este că niciun copil nu mai poate fi înscris în clasa I fără să urmeze clasa pregătitoare mai întâi. În anii şcolari anteriori, autorităţile au permis, prin excepţie, şi înscrierea copiilor direct în clasa I.
Până pe 22 februarie, autorităţile au trebuit să afişeze circumscripţiile şcolare, numărul de clase pregătitoare alocate de fiecare unitate de învăţământ, programul de completare a cererilor de înscriere, programul de evaluare a dezvoltării psihosomatice a copiilor (în cazurile în care este necesară) şi şcolile în care se desfăşoară aceasta.
Iată care sunt cele mai importante date din calendarul înscrierii în învăţământul primar:
  • 24 februarie - 3 martie: organizarea unei zile a porţilor deschise în fiecare şcoală cu clase pregătitoare;
  • 23 februarie - 17 martie: realizarea evaluării dezvoltării psihosomatice şi comunicarea rezultatelor;
  • 29 februarie - 18 martie: completarea şi validarea cererilor de înscriere în clasa pregătitoare (prima etapă);
  • 25-26 martie: afişarea candidaţilor înmatriculaţi, a numărului de locuri rămase libere şi a copiilor neînscrişi după prima etapă;
  • 30 martie - 8 aprilie: depunerea şi validarea cererii de înscriere în clasa pregătitoare la şcoala de pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate de părinţi (etapa a doua);
  • 15 aprilie: afişarea listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare;
  • 19-22 aprilie: centralizarea şi soluţionarea de către inspectoratele şcolare a cererilor pentru copiii neînscrişi încă în şcoli.
Notă: Potrivit Legii educaţiei, învăţământul primar este format din clasa pregătitoare şi clasele I-IV.

Ce copii pot fi înscrişi în clasa pregătitoare

Înscrierea în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de şase ani înainte de 31 august, se arată în metodologia amintită.
În cazul copiilor care împlinesc această vârstă în perioada 1 septembrie - 31 decembrie(sau chiar după aceasta), înscrierea în clasa pregătitoare se poate face numai dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare. Acest lucru se face la solicitarea scrisă a părinţilor.
Dacă nu optează pentru clasa pregătitoare sau dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice este negativă, părinţii copiilor care împlinesc şase ani între 1 septembrie şi 31 decembrie (sau chiar după) îi vor înscrie pe aceştia la grădiniţă, în grupa mare.

Alegerea şcolii pentru înscrierea copilului

În principal, toţi copiii pentru care se cere înscrierea în clasa pregătitoare la şcoala de circumscripţie sunt înmatriculaţi în unitatea respectivă. Totuşi, în funcţie de locurile libere, există şi posibilitatea înscrierii în alte şcoli decât cea de circumscripţie.
"Pe locurile libere se înscriu şi, ulterior, se înmatriculează copiii care provin din alte circumscripţii şcolare, inclusiv din alte localităţi, în conformitate cu solicitările părinţilor şi cu prevederile prezentei metodologii. În sensul prezentei metodologii, numărul locurilor libere la clasa pregătitoare este stabilit ca diferenţă între numărul de locuri alocate pentru clasa pregătitoare şi numărul de copii din circumscripţie care trebuie înscrişi la acel nivel de clasă. De exemplu, dacă în circumscripţia şcolară a unei unităţi de învăţământ există 40 de copii care trebuie înscrişi la clasa pregătitoare, iar şcoala a primit prin planul de şcolarizare 50 de locuri la clasa pregătitoare, numărul de locuri libere este de 10 (50-40)", prevede metodologia de înscriere în învăţământul primar.
În situaţia în care cererile de înscriere pentru copiii din afara circumscripţiei depăşesc numărul de locuri libere, sunt aplicate criterii generale şi specifice de departajare.
Notă: Şcoala de circumscripţie este unitatea de învăţământ căreia îi sunt arondate locuinţele din proximitatea sa. Totalitatea străzilor arodate unităţii formează circumscripţia acesteia.

Cum se face înscrierea şi în baza căror acte

Completarea cererii de înscriere în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, se face fieonline, fie la secretariatul şcolii la care se doreşte înregistrarea copilului. Însă validarea cererii este obligatorie, iar acest lucru se poate face doar la unitatea de învăţământ în cauză, în baza unei programări, zilnic, între orele 8:00 şi 18:00 (luni-vineri) sau între 9:00 şi 13:00 (sâmbăta).
"Conducerile unităţilor de învăţământ şi inspectoratele şcolare se vor asigura că programul de completare/validare a cererilor-tip de înscriere în învăţământul primar este adaptat solicitărilor părinţilor, permite procesarea tuturor solicitărilor şi asigură fluenţa procedurilor, evitând aglomeraţia. În vederea asigurării fluenţei procedurilor şi a evitării aglomeraţiei, unităţile de învăţământ vor asigura inclusiv posibilitatea de programare telefonică a părinţilor pentru completarea şi/sau validarea cererilor-tip de înscriere. Numărul de telefon la care părinţii pot apela este afişat la avizierul unităţii de învăţământ, pe site-ul acesteia, dacă există, şi pe site-ul inspectoratului şcolar", este punctat în Ordinul MENCS nr. 3158/2016.
În momentul completării cererii de înscriere sau, după caz, al validării acesteia, părinţii trebuie să depună o copie a actului de identitate propriu şi o copie a certificatului de naştere al copilului. Acestea sunt certificate conform cu originalul de către secretariarul şcolii.
În cazurile în care este necesară evaluarea dezvoltării psihosomatice, părinţii trebuie să depună şi o copie a rezultatului pozitiv al acesteia, iar în cazurile în care înscrierea se cere la o altă unitate decât şcoala de circumscripţie, părinţii trebuie să depunădocumentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de departajare.
Atenţie! Înscrierea copilului se poate face doar la o singură unitate de învăţământ.

Ce copii pot fi înscrişi în etapa a doua

Etapa a doua de înscriere în învăţământul primar, în clasa pregătitoare, este destinată copiilor care nu sunt cuprinşi într-o şcoală sau care nu participă deloc la prima etapă de înscriere. În cadrul acesteia, cererile de înscriere pot fi completate doar pentru unităţile de învăţământ la care mai există locuri libere, în perioada 30 martie - 8 aprilie.
"În cererea-tip de înscriere pentru etapa a doua, părinţii vor completa, în ordinea descrescătoare a preferinţelor, maximum 3 opţiuni pentru unităţi de învăţământ la care mai există locuri disponibile. Părinţii copiilor (...) depun cererea-tip de înscriere în învăţământul primar online sau la secretariatul şcolii aflate pe prima poziţie din cele 3 opţiuni exprimate pentru etapa a doua", se arată în metodologie, subliniindu-se că validarea înscrierii se face, de asemenea, la prima şcoală dintre cele trei opţiuni exprimate.
Atenţie! Dacă şi la finele etapei a doua de înscriere mai există copii neînscrişi, inspectoratele şcolare trebuie să centralizeze şi soluţioneze cererile pentru aceştia.